FLORIN CHILIAN DECLARAT "PERICOL SOCIAL PENTRU ORDINEA DE DREPT"
Câte dosare să-mi faceţi şi în câte puşcării vreţi să mă băgaţi?
Florin Chilian – "artistul ăsta nebun, care tot nu tace din gură"
Cât de proşti să fiţi ca să nu pricepeţi că nu mă speriaţi?! Mi-e frică, să ne înţelegem, că doar nu-s nebun, doar că dintr-o profundă nefericire pentru voi, nefericire de care promit să aveţi parte, frica asta la mine are alte valenţe decât la slugile care sunteţi, şi nu reuşeşte decât să mă enerveze şi mai tare. Cu alte cuvinte, frica asta a mea pe care mizaţi voi să mă facă să tac nu face altceva decât să aibă grijă de mine. Şi de acum să vedeţi voi, slugilor, cum e cu artistul ăsta nebun, Florin Chilian, care tot nu tace din gură.
Deci jegoşilor, e care pe care!
Voi o să vă străduiţi în continuare să-mi faceţi dosare penale, aşa cum am deja. Voi, jegurilor care sunteţi jeguri, o să trimieţi slugi prin cărciumile pe unde merg atunci când nu compun piese absolut senzaţionale despre care ştiu că vă dau frisoane, o să trimiteţi slugoii ca să îmi pună droguri în băutură, aşa cum s-a întâmplat deja. Păi mă cretinilor! Păi nu vă spusei io că râd curcile şi cu fundul de voi că nu sunt credibil ca drogat, pentru că toată lumea ştie că nu mă droghez?!!!.
De ce nu vreţi voi să mă cinstiţi până cad sub masă?! De ce nu încercaţi voi să mă decredibilizaţi încercând să mă îmbătaţi?! A?! Păi sunteţi proşti?(e retorică întrebarea nu vă mângâiaţi aşa repede...) Păi voi aţi uitat de Constanţa şi de concertul acela caritabil. Colega unui copil de clasa a 11-zecea m-a rugat să-i ajut colegul bolnav de cancer... Vouă, jegoşi penali ce sunteţi, vă ardea de trimis cretini de la servicii să mă îmbete... mă dobitocilor, chiar nu aveţi nimic sfânt sau un dram de omenie măcar?! Păi nu v-a zis jegu' ăla de ofiţeraş că a borât tot din el, mai ales motivul "întâmplătoarei" vizite la ordin în Constanţa?!... Dacă la capitolul makeală avea carenţe mari, la capitolul sinceritate stătea excelent, mai ales după patru sticle de whisky. Of, of, of... ce se mai amuzau prietenii mei de la masă pe seama dobitocului vostru. Toţi din lumea drepţilor erau prietenii mei, toţi cu şcoli de drept la mapa profesională, ca să vă traduc, că ştiu că sunteţi născuţi din părinţi fraţi şi sifilitici fiind, înţelegeţi extrem de greu. Mă jegurilor care sunteţi jeguri, mă... am martori şi documente pentru tot ce am spus eu aici şi oriunde în altă parte. Mă!... pac, pac...!!!
Mă jegurilor... am, dar nu vă arat acum un certificat medico-legal pe care scrie "alcoolemia teoretică este incompatibilă cu viaţa... " şi e semnat de un doctor... trist.
Dar nuuu... că n-o să încep de aici, nuuu... doar mă gândeam că aşa cum vă folosiţi voi murdar de forţa voastră, aşa aş putea să fac şi eu. În fond, pentru care motiv să nu anunţ din timp ce se va întâmpla, că tot ştiu, şi mai ales în ce oraş, ca să văd cum mai stăm cu aprecierea sau cu empatia (mă decid asupra termenului şi vă comunic din timp că eu nu sunt jegos ca voi) publicului?!!! Tentant... avea dreptate Mircea Badea, foarte tentant... promit să reflectez.
Până atunci, jegurilor care sunteţi jeguri de slugi pac, pac... Am două întâmplări pentru voi. Asta pentru că vă ştiu băieţi fini şi delicaţi... o promisiune pac, pac şi o certitudine pac, pac.
Încep cu promisiunea: Un document care atestă că pe vremuri de criză o anvelopare de bloc poate costa 850 de mii de euro. Asta vine cu un rebus jegurilor, cu o ghicitoare, aşa ca în piesa "Zece", că ştiu că muriţi după cântecul ăsta. Îl cheama Vasile Blaga şi: Ce legătură poate fi între acest nume, ministrul Dezvoltării Regionale şi fondurile europene?! Dar un dosar legat de gaze şi audieri pe şest la DNA?!... Tot Clujul, tot Clujul... Mare Boer oraşul ăsta. Zisei io că are dreptate are Mircea Badea ăsta. (nu e o eroare că boer ăsta e scris cu literă mare la început, deşi e un substantiv comun până la urmă, sau va fii?!...)
Iar acum vine certitudinea: OF/2009/0124
E drept că asta este pentru cunoscători, nu pentru voi, jegurilor de slugi care sunteţi jeguri. Aia cu gazele e bonus, că artist fiind, şi încă unul foarte talentat, nu pot fi decât extrem de generos.
Asta ca să pricepeţi că nici eu nu glumesc.
originalul aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu