Detalii mai jos:
PROGRAM
Festivalul de Dramaturgie Contemporană Braşov,
12-20.11.2009, ediţia XXI
JOI, 12 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00 / Deschiderea oficială
Ioana şi focul de Matei Vişniec
Regia: Cătălina Buzoianu
Teatrul de Comedie, Bucureşti
- categoria I 27 lei
- categoria II 22 lei
- balcon 15 lei
Descriere:
O trupă de actori încearcă să "însceneze" mitul Ioanei d'Arc şi îşi dau seama că au nevoie de un miracol. Miracolul se petrece, în scenă apare, smulsă din rărunchii istoriei, "adevărata Ioana d'Arc". De aici urmează o întreagă confruntare, în special între modul în care maestrul trupei (interpretat de Marius Manole) abordează discursul istoric şi modul în care Ioana (Dorina Chiriac) consideră că trebuie transmis adevărul.
VINERI, 13 NOIEMBRIE
Centrul Cultural Reduta, ora 18.00/ Acasă la tata de Mimi Brănescu
Regia: Alexandru Dabija
Teatrul ACT Bucureşti
- preţ unic - 30 lei
Descriere:
In piesa lui Mimi Branescu ne regasim. Ea vorbeste despre lucruri de care nu poti fugi la infinit, intrebari pe care trebuie sa le pui la un moment dat, ce se intampla cu viata ta, daca ai gresit si unde ai gresit. Un jurnalist cu veleitati de scriitor se intoarce acasa, la tara. Impreuna cu tatal si cu prietenii se refugiaza in trecut, unde au amintiri comune. Revederea si evocarile nostalgice sunt dramatice. Arata ca personajele au trait din stereotipuri si surogate. Batranii si cei inca tineri sunt apasati de trecerea necrutatoare a timpului. "Ai inceput sa chelesti. / Am si burta. Ia uite / Acum, cand ma uit la tine, imi dau seama cum trebuie sa arat si eu."- sunt replici pe care eroii si le adreseaza. Uratul si mizeria sunt in lume, dar si in ei. Dramele lor sunt emblematice pentru vremurile noastre confuze, lipsite de dragoste si credinta. Piesa "Acasa la tata" cucereste prin fiorul existential si instinctul teatral cu care a fost scrisa. Actorul Mimi Branescu confirma si prin acest text, foarte ofertant pentru scena, ca are talent de dramaturg.
Sala Mare, ora 20.00/ Krum de Hanoch Levin
Regia: Theodor Cristian Popescu
Teatrul Naţional Târgu Mureş
- categoria I 27 lei
- categoria II 22 lei
- balcon 15 lei
Descriere:
Piesele lui Hanoch Levin sunt o "critică virulentă a realităţii politice, sociale şi culturale". Nimeni nu este cruţat, nimeni nu scapă judecăţii sale acide, fie el opresor sau oprimat.
Krum, personajul principal al piesei lui Hanoch Levin, se întoarce acasă în oraşul natal după o absenţă lungă fiind întâmpinat de mamă şi prieteni. Dar imaginea păstrată în memorie despre lumea lăsată nu corespunde cu cea reală. Este ca şi cum realitatea la care vrea să se întoarcă a uitat să ţină pasul cu visele sale. Krum îşi minte mama, se minte pe sine, este ratatul prin excelenţă, incapabil să se integreze, distrugându-şi propria viaţă şi pe a celor din jurul său.
SÂMBĂTĂ, 14 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 11.00 / Lapte negru de Vasili Sigarev
Regia: Claudiu Goga
Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov
- preţ unic - 13 lei
Descriere:
Textul "Lapte negru" a fost pus în scenă pentru prima dată în 2003, reprezentând al doilea mare succes naţional şi internaţional, după "Plastilina" - prima piesă a lui Sigarev, cel supranumit rebelul dramaturgiei ruse contemporane. E o piesă ce conţine umor negru şi parodie, montată în teatre din Moscova, pe diverse alte scene din Rusia, dar şi în Marea Britanie, Germania etc. Claudiu Goga i-a distribuit în spectacolul din teatrul pe care îl conduce pe actorii Maria Gârbovan, Cosmin Maxim, Viorica Geantă Chelbea, Mircea Andreescu, Virginia Itta Marcu, Bianca Zurovski, Gabriel Săndulescu ş.a. Decorurile sunt semnate de Mihai Mădescu, iar costumele de Luana Drăgoiescu.
Sala Mare, ora 20.00/ Hotelul dintre lumi de Eric-Emmanuel Schmitt
Regia: Alice Barb
Teatrul Mic, Bucureşti
- categoria I 27 lei
- categoria II 22 lei
- balcon 15 lei
Descriere:
Eric-Emmanuel Schmitt ne captează, sub regia încântătoare a lui Alice Barb, printr-o minunată metaforă de viaţă şi de moarte, în nemărginita iubire. „Hotelul dintre lumi” înseamnă un spital unde vin oameni în comă. Ne întâmpină o femeie care face curat (Marie), victima unui atac de cord, un Preşedinte - lovit de o bicicletă - şi un Astrolog, aruncat la graniţa vieţii de o comă diabetică. Imediat apare şi un tânăr neliniştit (Julien), ajuns într-un copac cu 200 km. pe oră. Mai sunt şi doi îngeri (Traian Vlaş şi Carmen Lupei, admirabili în coregrafia lui Răzvan Mazilu), care primesc pacienţii şi îi conduc, după un timp, la liftul din sfori groase, ca un năvod pentru vise, amintind de scripeţii călugărilor de la Meteora.
Spectacolul abundă în accente comice amare, plasate inteligent de regie, iar povestea de dragoste dintre Laura şi Julien, ce se infiltrează discret printe monologurile celorlaţi, emoţionează prin derularea vizuală. "Hotelul dintre lumi" poate fi receptat şi ca un SF al cărui final rămâne însă, criptic. Merită văzut acest spectacol pentru originalitatea sa dictată de regie şi pentru interpretările reuşite datorate unor interpreţi.
DUMINICĂ, 15 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 17.00/ Noaptea Walpurgiei de Venedikt Erofeev
Regia: Mihai Măniuţiu
Teatrul Naţional Cluj-Napoca
- preţ unic - 30 lei
Sala Mare, ora 20.00/ Noaptea Walpurgiei de Venedikt Erofeev
Regia: Mihai Măniuţiu
Teatrul Naţional Cluj-Napoca
- preţ unic - 30 lei
Descriere:
Conform unei tradiţii precreştine din Germania, noaptea Walpurgiei semnifică ziua când spiritele rele se dezlănţuie sărbătorind venirea primăverii. Ea precede însă ziua Sfintei Walpurgia, 1 mai. în acest context intersecţia dintre 30 aprilie şi 1 mai reuneşte un melanj de înţelesuri sub umbrela cărora se derulează şi acţiunea piesei „Noaptea Walpurgiei”.
Acţiunea imaginată de rusul Venedikt Erofeev în 1985, al cărui tată a fost închis în lagărele comuniste, se petrece într-un sanatoriu în care se află mai mulţi pacienţi. Sub imboldul unuia dintre ei, Gurevici, toţi pacienţii aspiră la libertate. Ei sunt supuşi însă unui tratament dur, specific regimului comunist. Decorurile şi îmbrăcămintea personajelor sunt austere, iar spectacolul debutează în forţă, cu mişcări energice ale protagoniştilor şi o maşină a personalului medical ce patrulează cu autoritate, într-un cor de chiote şi zgomote. Fiecare dintre personajele din “salonul 3” este unul aparte, cu o boală anume, dar nici unul nu scapă măsurilor coercitive concretizate în repetate lovituri de baston ale asistentului medical Borenka, jucat cu măiestrie de către Miklos Bacs.
LUNI, 16 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00/ Omul pernă de Martin McDonagh
Regia: Radu Afrim
Teatrul “Maria Filotti”, Brăila
- categoria I 27 lei
- categoria II 22 lei
- balcon 15 lei
Descriere:
Spectacolul lui Radu Afrim crapă de frumuseţe. O frumuseţe care izbucneşte din viscere, dureros, trist, inocent, o frumuseţe absolută, desăvârşită, clară, compactă, desenată din lumină şi culoare, din trupuri aproape goale, din carnaţia picturală a actorilor, o frumuseţe interioară exhibată prin reflexiile pielii. Doare de frumuseţe spectacolul lui Afrim, iar poveştile curg una după alta, crude, terorizante, fanteziste, ca şi cum cineva ar vrea, nu să viseze, ci să trăiască prin ele. O supapă pentru viaţă, o interfaţă pentru realitate.
Câteva povestiri puse într-o ramă, toate cu alură de basm, dar crude, violente şi lirice în acelaşi timp, având ca personaje principale copiii. Copii-victimă, copii-călău, copii terorizaţi de adulţi, copii-asasini, copii care se automutilează. Poveşti sinistre până la un punct. Doar până la un punct căci autorul găseşte motivaţiile cele mai frumoase pentru crime. "Totul e răsturnat", spune scriitorul Katurian, personajul principal, şi aşa se şi întâmplă.
Martin McDonagh face o incursiune adânc în Freud, încercând să găsească explicaţii pentru traumele copilăriei.
MARŢI, 17 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 17.00/ Şapte dintr-o lovitura de Lia Bugnar
Regia: Ion Caramitru
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti
- preţ unic - 30 lei
Sala Mare, ora 20.00/ Şapte dintr-o lovitura de Lia Bugnar
Regia: Ion Caramitru
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti
- preţ unic - 30 lei
Descriere:
"Şapte dintr-o lovitură" este o piesă scrisă anume pentru actorii nou veniţi în trupa TNB de către cunoscuta autoare de texte dramatice, Lia Bugnar.
Un spectacol cu şi despre tineri, a cărui acţiune se întâmplă într-un studio de televiziune. O competiţie deschisă, un maraton live, de trei zile, în care şapte personaje sunt prinse în goana atingerii propriilor vise, cu preţul oricărui sacrificiu.
Alături de foarte tinerii actori, pe scenă se regăsesc Carmen Ungureanu şi Lia Bugnar.
MIERCURI, 18 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00/ Cafeneaua de Sam Bobrik şi Ron Clark
Regia: Horaţiu Mălăele
Teatrul Bulandra, Bucureşti
- preţ unic 27 lei
- balcon 15 lei
Descriere:
Filonul comic al piesei, deşi rîsul capătă gustul sărat al lacrimilor, naturaleţea artistică, replicile spontane fac savoarea acestui spectacol despre viaţă, iubire, trădare şi singurătate. Mălăele transformă textul american care stă la baza spectacolului într-o explozie de umor şi emoţie, de observat fiind abilităţile dramatice de excepţie ale artistului. Piesa este, în fapt, o radiografie a efemerei noastre treceri pămîntene şi fiecare reprezentaţie se încheie cu săli care răsună de aplauzele îndelungi ale publicului.
JOI, 19 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00/ Camera de hotel de Barry Gifford
Regia: Alexandru Dabija
Teatrul Odeon, Bucureşti
- categoria I 27 lei
- categoria II 22 lei
- balcon 15 lei
Descriere:
Spectacolul lui Alexandru Dabija e un fel de gin tonic teatral, cu un strop de paranormal într-un pahar de comedie neagră. Cele trei micropiese ce formează trilogia Camera de hotel au toate ingredientele dragi autorului Mulholland Drive: un spaţiu ce funcţionează mai degrabă ca un culoar între lumea de aici şi cea de dincolo, personaje vii ce par moarte şi morţi cât se poate de vioi, psihopaţi, criminali, poliţişti, prostituate, ghicitoare, hippioţi, "iarbă" şi ceva jazz.
Merităm să avem copii? Iată o întrebare-cheie în trilogia „Camera de hotel“, care a fost montată de regizorul Alexandru Dabija. Toate cele trei momente ale spectacolului („Şmecherii“, „Pana de curent“, „Doamna „Kashfi“) se întâmplă într-un decor simplu, al unei camere de hotel, din care vedem un pat, precum şi o recepţie improvizată. Piesa, scrisă de dramaturgul Barry Gifford, a fost tradusă de regizor alături de Tamara Suşoi, având o distribuţie de excepţie: Marcel Iureş, Dorina Lazăr, Antoaneta Zaharia.
VINERI, 20 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19/ Decerarea premiilor
Dialoguri şi fantezii în jazz
Regia: Ion Caramitru
SPECTACOL DE GALĂ
- categoria I 30 lei
- categoria II 25 lei
- balcon 20 lei
Descriere:
Teatru poetic „în cel mai pur distil", cu muzica urmându-i respiraţia şi paşii ori, şi mai bine, ispitind cuvântul cu intensitatea unui acord mereu surprinzător. Ion Caramitru şi Johnny Răducanu aduc la rampa Naţionalului fragmente de sensibilitate în cheie romantică şi sarcastică semnate de Nichita Stănescu, Dan Verona, Petre Stoica, Miron Radu Paraschivescu, Lucian Avramescu şi Ana Blandiana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu